între cablurile unui lift descompus
din prea mulți oameni
cotrobăi în carnea ta resturile de la împărtășanie
biciul îmblânzit
privitul prin gaura cheii
și aruncatul printre măselele unui animal din secolul trecut

are lungimi mari în mintea ta
dar te rog nu te speria
dăruiește-mi cheia franceză
să te reconstruiesc dintr-un material sintetic
care rezistă dinăuntru spre afară cu stoicismul unei naturi moarte
să te iubesc din câteva cuvinte despicate coerent
până la ultima picătură dintr-o corabie tânără
aflată în reflux
de la începutul mării